O conversație m-a făcut să-mi dau seama că așteptarea trebuie să aibă un sfârșit.
Da,poate chiar avea dreptate;poate chiar am să îmbătrânesc așteptând persoana potrivită mie.Poate că ar trebui să fac și eu câțiva pași spre ea.Sfioși,dar să îi fac.
Dar cum?Când eu nu știu nimic despre viitorul EL.Când nu știu unde se află.Poate a plecat să mă caute și a renunțat iar acum poate e pregătit să se arunce de pe un bloc și mă așteaptă pe mine ca să îl împiedic. Sau poate e convins că voi sări odată cu el.
E greu să pornesc în căutarea LUI ,pentru că până în momentul când îl voi găsi,voi fi dezamăgită,voi răni,îmi va fi trădată încrederea. Iar eu sunt rezervată în privința sentimentelor,încrederea mi se câștigă greu și nu ofer crezare oricarui ”Te iubesc”.
Dar până ne vom găsi o să-mi împart singurătatea-n două;iau eu jumate și jumătate îmi las mie.
Noi,oamenii,ne găsim greu. Poate și din pricina faptului că nu ne căutăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu