Trec printr-o perioadă de refacere.Celulele rănite ale sufletului încep să se regenereze;e ca și cum ai întinde cu placa o șuviță de păr până se degradează.Așa sunt și ele;poate că mai sensibile ca firul de păr.
În ultimele luni de zile,în sufletul meu s-au îmbulzit multe persoane.Pe unele dintre ele le-am primit,iar la plecare au luat și câte ceva din mine,iar acum regret că nu am pus un sistem de alarmă pentru hoți.
Nu mi-e greu acum.Trebuie să fiu preocupată de celule;să am în vedere faptul că ele,în aceste momente de refacere,au nevoie de liniște.N-am să las pe nimeni să deranjeze calmitatea din sufletul meu.N-am să mai las pe nimeni să intre cu bocancii și să-i strice structura.
Să-mi bag inimă într-o pungă și să o țiplez,nu e o variantă bună.Să o bag în congelator să nu mai simt nimic?Nu,pentru că aș răni oameni.Să o țin în palme ar fi prea obositor.E ca și cum aș oferi-o pe tavă;toți din jurul meu o vor vedea și vor profita.
Cred că cel mai bun lucru pe care îl pot face în viitor,este să am o mai mare grijă de inima mea.
